Mai eficient decât orice dietă este să mănânci sănătos în fiecare zi. Retete-istete.ro îți propune un stil de gătit dietetic ușor de aplicat. Trebuie să respecți doar câteva reguli simple și vei putea servi de fiecare dată celor dragi mâncare sănătoasă.
Uită de carnea prăjită în ulei
Combinația explozivă pentru sănătate poate fi evitată cu un truc simplu: rumenește carnea pe tigaia-grătar bine încinsă. Datorită striaților și stratului anti-aderent, nu ai nevoie de ulei. Friptura va ieși cel puțin la fel de bună – aromele nu se mai risipesc în ulei, ci rămân ferecate în carne.
Folosește mirodenii din belșug
Pe vremuri, condimentele au clădit imperii. Astăzi, ele trebuie să fie la același mare preț în bucătăria ta. Un strop de piper sau un praf de cimbru pot scoate la lumină savori ascunse în ingredientele oricărei rețete. Mai mult, mirodeniile te ajută să reduci cantitatea de sare din mâncare.
Și încă un sfat: experimentează. Dacă nu ai un anumit condiment, înlocuiește-l cu altul. Curând, o să-ți formezi un al șaselea simț despre ce condimente pot face minuni în orice rețetă.
Fierbe legumele la abur
Încearcă să fierbi cartofi la abur. Garant va fi o experiență nouă. Fierte la abur, legumele își păstrează toate vitaminele care altfel s-ar fi pierdut în apă.
Ceapa prăjită mai fără ulei
În multe rețete, ai nevoie de ceapă prăjită. Retete-istete.ro foloseste o metodă mai dietetică pentru asta: tocăm o ceapă, o punem în tigaie și adăugăm peste ea o lingură de ulei. Când uleiul începe să fiarbă, turnăm puțină apă, apoi lăsăm ceapa să fiarbă în această “supă”. Astfel, uleiul nu se arde și deci nu se transformă grăsimi saturate nocive. Diferența de gust față de ceapă scăldată în ulei e nesemnificativă.
Treci pe ulei de măsline
Da, e mai scump decât cel de floarea soarelui, dar e și mai sănătos. În plus, pentru că prețul e mai mare, vei pune și mai puțin, doar e criză.
Carnea de porc
Noi nu o folosim, dar dacă trebuie, trebuie. Atunci însă alege bucățile cele mai slabe (mușchiulețul de exemplu). Și mai important este să îndepărtezi toată grăsimea vizibilă înainte să gătești carnea.
Încearcă tot timpul combinații noi
Știi ce bine merge spanacul cu unt de alune? Sau somonul cu sparanghel? Niciodată să nu-ți fie frică să încerci combinații inedite propuse de noi, de alții sau inventate chiar de tine.
Sursa: retete-istete.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu